Dragi cititori, având în vedere că mai toată lumea este înnebunită în această perioadă de toate mașinațiunile ce se petrec pe scena politică „mioritică”, una mai șocantă ca alta, am considerat că ar fi un moment realmente oportun să ne desprindem puțin de la realitatea brutală de zi cu zi cu ajutorul unei miniserii în care să explorăm un hobby interesant, relaxant, numai bun în aceste vremuri, și anume, arta fumatului de trabucuri.
Așadar, să începem! …cu câteva chestii tehnice! 🙂 Tutunul, fâșiile acelea maronii pe care le îndrăgim cu toții, este produsul rezultat prin maturarea frunzelor plantei de tutun. Planta este o erbacee cu un ciclu de viață anual ce aparține genului Nicotiana din familia Solanaceae, iar la nivel mondial se cunosc peste 70 de specii diferite, dintre care însă doar una este răspândită din punct de vedere comercial, și anume Nicotiana tabacum.
Sper că nu v-ați plictisit deja, pentru că abia am început! Chiar dacă poate nu pare că ar avea o istorie atât de îndelungată, se cunoaște că tutunul a fost folosit pentru prima dată încă din secolul X în America centrală, unde a fost descoperit un obiect din ceramică pe care sunt reprezentați băștinași ai civilizației Maya fumând frunze de tutun înfășurate cu sfoară. Nativii americani cultivau planta de tutun si o fumau in scopuri medicinale si ceremoniale. Aceștia au dat și un nume acestui straniu mănunchi de tutun legat cu sfoară, sikar – care mai apoi a devenit cigar, ceea ce noi astăzi numim trabuc – fără să știe că vor pune numele unui lucru ce va cuceri lumea la scurt timp după ce va fi descoperit de europeni.
Columb & descoperirea Americii
Când Cristofor Columb, în încercarea sa de a descoperi o nouă rută către Asia în 1492, a descoperit de fapt Americile, acesta a ajuns și în Cuba, unde a observat că localnicii Lumii Noi parcă „beau fum” dintr-o versiune primitivă a trabucului. Exploratorii au aflat că nativii fumau deja de sute de ani gramezi cilindrice de tutun invelite in frunze uscate de palmier sau porumb și înmuiate în apă de mare. Încă există dezbateri serioase pe tema cărei descoperiri este mai importantă: a Lumii Noi sau a trabucurilor? Noi, fumătorii de trabucuri, considerăm că cea din urmă! 🙂
Columb a „cucerit” Cuba pentru Spania, pământul fertil și clima favorabilă de aici dovedindu-se a fi propice pentru cultivarea celor 3 tipuri de tutun care sunt folosite într-un trabuc – miezul, liantul și învelișul – astfel Spania acaparând un monopol la acea vreme pentru tutunul exportat de aici, impunând chiar ca acesta să fie înregistrat în totalitate prin Sevilla. Mai târziu, spaniolii și-au impus chiar mai drastic acest monopol, obligând cultivatorii cubanezi să nu vândă recolta către altcineva în afară de ei, monopol care va avea să reziste până în 1817.
Epoca europeană
Primele fabrici de trabucuri au început să apară prin 1676 în Spania, iar la 1731 au fost înființate primele fabrici ale casei regale. Porturile italiene din Veneția sau Genova au devenit puncte cheie pentru transportul trabucurilor în Europa centrală și Rusia, iar prețul tutunului a explodat.
Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, ambasadorul Franței în Portugalia, Jean Nicot – cel după care a fost denumită în acea perioada nicotina, substanța din tutun ce provoacă dependență – a trimis la curtea Reginei Franței, Caterina de Medici, plante și semințe de tutun. Acest lucru a făcut ca pe la mijlocul secolului al XVIII-lea să se dezvolte o industrie producătoare de trabucuri și în Franța, iar la scurt timp după aceea, un german să primească dreptul de a fabrica „bastoni di tobacco” – bețe din tutun – printr-o concesiune a guvernului papal de la Roma, astfel manufactura de trabucuri extinzându-se la nivel European.
Mutarea în Cuba
Totuși, în acea perioadă, frunzele crescute în Cuba încă mai erau transportate până în Spania pentru a fi transformate în trabucuri. În scurt timp, însă, spaniolii au descoperit că trabucurile cubaneze „supraviețuiesc” mai bine lungii călătorii peste Atlantic decât funzele în sine, astfel că au început să apară primele fabrici oficiale de trabucuri în Cuba, în anul 1810 fiind îregistrate primele „branduri” la oficiul pentru mărci din Havana.
Explozia de vânzări de trabucuri ce a urmat, a umplut portul din Havana cu corăbii hotărâte să împrăștie delicioasele trabucuri cubaneze de-a lungul întregii lumi. Apariția vapoarelor cu aburi a accelerat și mai tare distribuția mărcilor cubaneze de calitate superioară, dând astfel naștere epocii de aur a Havanei. Între 1830 și 1850 o bună parte din marile branduri, multe dintre care au supraviețuit până astăzi, au fost fondate.
Popularizarea brandurilor
În 1850, olandezul Gustavo Bock a introdus pentru prima dată benzile personalizate din hârtie, ca o metodă de a face distincția mai ușoară între brandurile prestigioase. În scurt timp, șefi de stat, regi, președinți sau dictatori, cu toții își doreau o marcă proprie, personalizată. Această nebunie creată în jurul trabucurilor cubaneze a împământenit reputația acestora ca un simbol al bogăției, puterii și prestigiului. Ca să ne facem o idee despre amploarea pe care au luat-o trabucurile la un moment dat, se zvonește că Prim Ministrul britanic, Winston Churchill, ar fi fumat de-a lungul vieții sale în jur de un sfert de milion de trabucuri!
Astăzi, valea Viñales, provincia Pinar del Rio și partea de vest a Cubei, la modul general, sunt cele mai importante centre de cultivare a tutunului. Tradiția este bine închegată în sângele localnicilor ce încă mai folosesc metode de modă veche pentru a crește tutunul de care se bucură pasionații de pe toate meridianele planetei.
Încheiem aici acest prim capitol al miniseriei despre trabucuri și vă invităm să urmăriți cu atenție edițiile viitoare pentru a nu rata continuarea poveștii!
Publicat și pe GhidulAradean.ro
http://www.ghidularadean.ro/stire/18708/istoria_trabucului_partea1_de_marius_porcolean/
Citește și:
Istoria trabucurilor – partea II – Etichete
Istoria trabucurilor – partea III – Primele mărci de trabucuri